Ponta: „Băsescu s-a răzgândit de vreo trei ori într-o săptămână cu Roșia Montană, se mai răzgândește de 100 de ori”

Ponta: Băsescu s-a răzgândit de vreo trei ori într-o săptămână cu Roșia Montană, se mai răzgândește de 100 de ori
Publicat: 02/10/2013, 22:33
Actualizat: 31/07/2014, 14:29

După ce Victor Ponta a jucat la dublu în subiectul Roșia Montană, ca premier fiind în favoarea, ca deputat împotriva proiectului, acum prim-ministrul arată cu degetul înspre președintele Traian Băsescu, pe care îl acuză de același joc „de-a răzgânditul”.

„Protestele din Piața Universității reprezintă un fenomen social extrem de important, care există în toată Europa. Păi are legătură (Băsescu-n.r.), că de vreo șapte ani tot el era cu Roșia Montană mare susținător, s-a răzgândit de vreo trei ori într-o săptămână, ba a fost contra, ba a fost pentru, se mai răzgândește de 100 de ori”, a declarat premierul, la România TV.

Întrebat din nou în ce direcție va merge votul său în Parlament pe proiectul privind exploatările de la Roșia Montană, Victor Ponta a refuzat să se mai pronunțe. „Nu mai, gata, am făcut greșeală, toată lumea mă critică, și prietenii mă critică, și Crin cu Dragnea. Lăsați-mă să ajung în Camera Deputaților”, a mai spus el.

Înainte de a veni la guvernare, USL a promis electoratului că nu va susține proiectul de exploatare de la Roșia Montană. „Eu am fost împotriva proiectului Roșia Montană prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susținut de Traian Băsescu și am zis că dacă îl susține Traian Băsescu, sigur că e ceva rău”, s-a răzgândit Ponta, prima dată, guvernul trimițând în Parlament o hotărâre de guvern pentru adoptarea proiectului minier.

La scurt timp, primul ministru și-a amintit că i-a promis soției sale, eurparlamentarul Daciana Sârbu, că nu va susține un asemenea proiect, așa că a decis că, în calitate de deputat, va vota „împotrivă”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online